BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.


Prima paginăBiserică Sf.M.Mc.VarvaraBiserică Sf.M.Mc GheorgheCentru SocialViața si Acatistul Sf. M. Mc. VarvaraViața si Acatistul Sf. M. Mc. GheorgheMuzeuÎnvățături OrtodoxeRugăciuniCele Trei MinuniRânduieli BisericeștiContact



Sf. M. Mc. Gheorghe Minuni ale Sf. M.Mc. Gheorghe

acasăViața SfântuluiMinunile SfântuluiAcatistul Sfântului




         În părțile Siriei era o cetate ce se numea Ramel, în care se zidea o biserică de piatră, în numele Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe. Și nu era în acel loc piatră de felul acela, din care s-ar fi putut face stâlpi mari, spre întărirea zidirii, ci din alte părȚi depărtate se aduceau pe mare stâlpi de preț. Deci, mulți din cetățenii cei iubitori de Dumnezeu s-au dus în diferite locuri ca să cumpere stâlpi de piatră pentru biserica ce se zidea. S-a dus și o femeie dreptcredincioasă, văduvă, care avea osârdie și credință către Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, voind, ca din sărăcia sa, să cumpere pentru biserica sfântului un stâlp. Și, cumpărând dintr-un loc un stâlp ales, l-a adus la malul mării, unde un alt bărbat bogat din cetatea Ramel, cumpărând câțiva stâlpi îi

punea în corabie; și a rugat mult femeia pe omul acela, să-i ia și stâlpul ei în corabie, împreună cu ceilalți și să-l ducă la biserica mucenicului. Iar el nu i-a ascultat rugămintea și nu i-a luat stâlpul ei; ci, aruncând în corabie numai stâlpii săi, a plecat. Atunci femeia aceea, aruncându-se la pământ, plângea cu jale și chema în ajutor pe Sfântul Mare Mucenic, ca să rânduiască precum știe el, ca și stâlpul ei să fie dus în Ramel, la biserica lui.
         Astfel femeia, mâhnindu-se și plângând, a adormit și i s-a arătat în vis Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în chip de voievod, mergând călare și ridicând-o de la pământ, i-a zis: "Spune-mi de ce te mâhnești, o, femeie?" Iar ea i-a spus pricina durerii sale și a văzut pe sfânt descălecând de pe cal și zicând către dânsa: "Unde voiești să-ți pui stâlpul?" Iar ea a zis: "În partea dreaptă a bisericii". Și îndată sfântul a scris cu degetul său pe stâlp astfel: "Stâlpul acesta al văduvei, să se pună în partea dreaptă a bisericii, după cel dintâi stâlp, ca să fie acesta al doilea". Aceasta scriind, a zis către femeie: "Ajută-mi tu singură".
         Și, apucând ei stâlpul, piatra s-a ușurat și de către amândoi a fost aruncată în mare. Aceasta văzând-o femeia în vedenia somnului și deșteptându-se, n-a găsit stâlpul în locul acela. Dar punându-și nădejdea către Dumnezeu și spre Sfântul Gheorghe, robul Lui, a pornit pe cale spre casa sa. Și mai înainte de întoarcerea ei, precum și a corabiei, adică îndată după acea vedenie din somn, chiar a doua zi s-a găsit stâlpul ei pe malul mării, în Ramel. Apoi după ce a sosit bărbatul acela, care își ducea stâlpii în corabie și a ieșit la mal, a văzut stâlpul văduvei și scrierea de pe el, care se închipuise pe piatră de degetul sfântului foarte bine, ca și cum literele ar fi fost însemnate pe lut. Atunci s-a minunat foarte și cunoscând minunea ce se făcuse de sfântul mare mucenic și pricepând greșeala sa, se căia că trecuse cu vederea rugămintea văduvei și cerea iertare de la sfânt, prin multe rugăciuni, ceea ce a și dobândit de la el, aratându-i-se în vedenie. Deci stâlpul acela al vaduvei s-a pus în acel loc în care s-a poruncit, spre pomenirea femeii și spre arătarea minunii făcute de marele mucenic, dar mai ales spre slava izvorului minunilor lui Hristos, Dumnezeul nostru.
         După mulți ani, saracinii luând Siria sub stăpânirea lor, s-a întâmplat în cetatea Ramel, în cea mai sus pomenită biserică a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, o minune ca aceasta:
         Un saracin vestit, împreună cu alți saracini, au intrat în biserică, pe vremea citirii pravilei, și văzând icoana Sfântului Gheorghe și pe preot stând înaintea ei și închinându-se și săvârsind în taină rugăciuni, a zis către prietenii săi în limba saracinilor: "Vedeți pe acest nebun, ce face? Se roagă la scândură. Aduce-ți-mi un arc și o săgeată, să săgetez scândura aceea". Și îndată i-au adus un arc, pe care el, stând dinapoia tuturor, l-a încordat și a aruncat o săgeată asupra icoanei mucenicului; iar sageata n-a zburat spre icoana, ci în sus și căzând din înălțime, a lovit pe saracinul acela în mână și i-a rănit-o.
         Deci, a ieșit îndată afară, ducându-se acasă, durându-l mâna foarte și curgându-i mult sânge; apoi se umflase și striga suspinând, fiind cuprins de o durere de moarte. Și avea în casa sa niște slujnice de credință creștinească, pe care chemându-le, le-a zis: "Am fost în biserica Sfântului vostru Gheorghe și am vrut să-i săgetez icoana lui, dar m-am săgetat pe mine, căci întorcându-se săgeata, mi-a rănit mâna și iată mor de nesuferită durere". Iar ele i-au zis: "Oare ți se pare că ai făcut bine, îndrăznind să lovești chipul sfântului mucenic?" Zis-a saracinul: "Au doară are putere chipul acela, să mă facă astfel, precum sunt acum de bolnav?" Slujnicele au răspuns: "Noi suntem neînvățate și nu putem să-ți răspundem, dar cheamă un preot și acela îți va spune cele ce ne întrebi pe noi". Barbarul a ascultat sfatul slujnicelor sale și a chemat pe preot și a zis: "Vreau să știu ce putere are scândura aceea sau icoana, căreia te închini tu?" A răspuns preotul: "Eu nu mă închinam scândurii, ci Dumnezeului meu, Ziditorul tuturor, mă rugam celui închipuit pe scândură cu chipul Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, ca să fie mijlocitor pentru mine către Dumnezeu".
         Zis-a barbarul: "Cine este Gheorghe, dacă nu este el Dumnezeul vostru?" Răspuns-a preotul: "Sfântul Gheorghe nu este Dumnezeu, ci slugă a lui Dumnezeu și a Domnului nostru Iisus Hristos, care a fost asemenea om pământean ca și noi. El multe munci a răbdat de la păgânii care-l sileau să se lepede de Hristos, dar cu vitejie pe toate răbdându-le și bine săvârșindu-și mărturisirea numelui lui Hristos, a luat dar de la Dumnezeu ca să facă semne și minuni; iar noi, iubindu-l pe el, cinstim icoana lui și, ca și cum am privi spre el, ne închinăm lui, îl cuprindem și-i sărutăm icoana, în același chip cum și tu faci după moartea părinților și fraților tăi; căci având îmbrăcămintea lor înaintea ta, lăcrimezi și le săruți, ca și cum ai avea pe aceia înaintea ta. Deci, așa și noi socotim icoanele sfinților, nu ca pe niște dumnezei, să nu fie aceea, ci ca pe niște închipuiri ale slugilor lui Dumnezeu, care prin icoanele lor fac minuni, precum s-a întâmplat cu tine, cel ce ai îndrăznit a săgeta icoana sfântului mucenic, ca să știi puterea lui și să fie și spre învățătura altora".
         Acestea auzindu-le saracinul, a zis: "Ce voi face? Vezi mâna mea sângerândă, căci groaznică durere pătimesc și de moarte mă apropii". Zis-a lui preotul: "De voiești să fii viu și întreg, poruncește să aducă la tine chipul Sfântului și Marelui Mucenic Gheorghe și-l pune pe patul tău; apoi o candelă plină cu untdelemn arzând, să fie înaintea lui aprinsă toată noaptea, iar a doua zi luând untdelemn din candelă, să ungi mâna ta cea bolnavă și atunci să crezi că te vei tămădui, și-ți va fi ție așa". Iar saracinul îndată a rugat pe preot, ca să-i aducă icoana Sfântului Gheorghe, pe care primind-o cu bucurie, a făcut toate așa precum a învățat de la preot. A doua zi, după ce și-a uns mâna cu untdelemn din candelă, îndată i-a încetat durerea și i s-a tămăduit mâna.
         De o minune ca aceea, mirându-se și veselindu-se barbarul acela, a întrebat pe preot dacă avea ceva scris în carțile sale despre Sfântul Gheorghe. Iar preotul aducându-i viața și pătimirea sfântului, i-a citit-o și el cu luare aminte ascultând, ținea în mâini icoana mucenicului, grăind către sfântul cel închipuit pe icoană, ca și către un viu, zicându-i cu lacrimi: "O, Sfinte Gheorghe, tu, tânar, însă cu minte ai fost, iar eu bătrân, dar nebun. Tu de tânar ești prieten a lui Dumnezeu, iar eu am îmbătrânit și sunt lipsit de Dumnezeu. Roagă pentru mine pe Dumnezeul tău, ca să fiu și eu robul Său". După aceea căzând la picioarele preotului, îl ruga să-l învrednicească de Sfântul Botez. Iar preotul nu voia pentru ca se temea de saracini, însă vazându-i credința și rugămintea lui cea cu dinadinsul, l-a botezat noaptea în taină, de frica saracinilor.
         A doua zi, saracinul cel nou botezat a ieșit din casă și stând în mijlocul cetății în văzul tuturor, cu multă îndrăzneală și cu mare glas, a început a propovădui pe Hristos, adevăratul Dumnezeu și blestema credința saracinilor. Și îndată s-a adunat la dânsul mulțime de saracini și umplându-se de mânie și de iuțime, au pornit asupra lui ca niște fiare sălbatice și cu săbiile l-au tăiat bucăți. Și așa în scurt timp și-a sfârșit fapta cea bună a mărturisirii și a luat cununa muceniciei, ajutându-i rugăciunile Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe.

         În insula Melitinei era o biserică a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, slăvită și mare. Locuitorii acelei insule aveau obiceiul ca în toți anii, la ziua pomenirii sfântului, să se adune în biserica aceea, ca să serbeze praznicul mucenicului. De acest lucru aflând agarenii din Crit (insula Creta), într-o clipă au năvălit asupra locului aceluia și câți oameni au fost afară din biserică, apucând să fugă, au scăpat din mâinile agarenilor; iar câți s-au aflat în biserică, pe aceia prinzându-i și legându-i, i-au dus în robie.
         A fost robit atunci și un tânar oarecare de acolo și ducându-l în Creta, l-au dăruit voievodului agarenilor. Iar după ce a trecut un an, sosind praznicul sfântului, părinții tânărului aceluia, deși erau lipsiți de fiul lor, însă nu și-au schimbat obiceiul, ca în toți anii să meargă la praznic în biserica mucenicului și să facă în casa lor masă îndestulată întru cinstea și pomenirea Sfântului Gheorghe. Deci, când a început a așeza la ospăt pe cei chemați, maica tânărului robit s-a întors iar la biserică și s-a aruncat la pământ, plângând și rugând pe sfântul, ca să-l izbăvească pe fiul său din robie, precum știe el cu ajutorul său. Și a fost auzită de ajutătorul cel grabnic. După ce și-a sfârșit rugăciunile sale, acea femeie s-a întors la ospăț la cei chemați, iar bărbatul ei a chemat mai întîi numele Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe; apoi ajutorul și sprijinul sfântului lăudând, a început a cinsti pe cei chemați, stând dregătorii pregătiți.
         În acel ceas, fiul lor fiind scos de Sfântul Gheorghe din robie, a stat înaintea lor ținând în mâini un pahar cu vin, dându-l maicii sale. Pentru că în ceasul acela, stând în Crit la masa voievodului agarenilor, turnase vinul în pahar și-l gătea să-l dea stăpânului lor; deodată, precum altădată Avacum, a fost răpit și a stat în Melitina cu paharul de vin în mâna. Văzându-l, toți cei ce ședeau și se ospătau la masa, s-au înspăimântat și l-au întrebat unde a fost, de unde a venit și cum s-a aflat în mijlocul lor? Iar el le-a răspuns: "Am umplut acest pahar cu vin, ca să-l dau boierului și am fost răpit de un bărbat prealuminat, care era călare pe cal și m-a pus pe mine lângă el. Deci cu o mână am ținut paharul, iar cu alta mă țineam de brâul lui; și astfel mă aflu aici, precum mă vedeți". Acestea auzindu-le toți, s-au spăimântat, minunându-se de acea slăvită minune. Apoi, sculându-se, au adus mulțumire lui Dumnezeu și plăcutului Său, Marelui Mucenic Gheorghe.
         Despre o asemenea minune, zisă mai sus, ne spune și Cozma monahul, astfel: În zilele lui Vasile, împăratul grecesc, eu fiind tânăr, stăpânul meu, voievodul la care slujeam, a fost trimis de împărat la insula Cipru. După ce am ajuns, am auzit o minune a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care nu de mult o făcuse în biserica lui, la ziua praznicului. Căci spuneau locuitorii de acolo că fiul preotului, care slujea în biserica Sfântului Gheorghe, a fost robit de saracini, și la praznicul Sfântului Gheorghe s-a aflat lângă tatăl său în biserica, la vremea Liturghiei. Deci voievodul, chemând la sine pe preot și pe fiul lui, îl întreba cum a venit de la saracini? Iar tânărul a început a-i spune astfel:
         "Precum Dumnezeu a voit, așa Sfântul Gheorghe m-a liberat. Însă eu nu știu cum am venit, decât știu numai, ca am fost robit acum trei ani de saracini. Că mă trimisese tatăl meu într-o corabie cu alți oameni pentru neguțătorie. Și năvălind asupra noastră saracinii, pe toți ne-au robit și am fost dus de dânsii în Palestina, căci atunci Ierusalimul și toată Palestina erau stapânite de saracini. Acolo am slujit, zicea tânărul, stăpânului meu trei ani. Și, iată, a optsprezecea zi este de când stăpânul meu mi-a poruncit să-i duc așternutul la baia cea de obște, vrând să se spele acolo. Și spălându-se, mi-a zis: "Nu mi-ai adus dulceață și apă să beau?" Eu i-am răspuns: "Nu ți-am adus stăpâne". Iar el voia să mă prindă, ca să mă bată. Dar eu am scăpat și am alergat acasă la stapâna mea și, luând degrabă de la ea dulceață, mă întorceam spre baie la stăpân. Și îmi era calea pe lânga o curte creștinească, în care era o biserică și se săvârșea în acel ceas dumnezeiasca Liturghie. Atunci am auzit, după întâia intrare, cântându-se condacul Sfântului Gheorghe, pentru că era praznicul lui. Auzind acea cântare, am plâns și am zis: "Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, oare n-a fost primită lui Dumnezeu și tie nici o suspinare a robului tău, adică a tatălui meu? Pentru ce ai trecut cu vederea lacrimile și rugăciunile lui, cele făcute de el pentru mine, în biserica ta, ca să mă fi izbăvit din această robie si pradă?"
         Aceasta zicând, alergam spre baie, și văzându-mă stăpânul meu plin de lacrimi, a început cu mânie a mă ocărî și mi-a zis: "Toarnă!" Și am turnat în pahar dulceața, și mi-a zis stăpânul: "Toarnă!" Dacă am luat vasul să torn în pahar, am început a nu vedea pe stăpânul meu, zicând ceva și am auzit cântarea ce se cânta: "Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin!". Și m-am văzut în altar, iar pe tatăl meu ținând Sfântul Potir și zicând către eclesiarh: "Dați-mi apa". Iar eu, stând înaintea lui cu vasul, voiam să torn în Sfântul Potir; pentru că, precum stăteam în baie înaintea saracinului, într-o mână ținând paharul cu dulceață, iar în alta, vasul din care turnam și deodata m-am aflat în Altar stând înaintea tatălui meu pe când el slujea. Iar tatăl meu căutând spre mine, a zis către eclesiarh: "Cine este acest tânăr?" Acesta a zis cu mirare: "Nu știm cine este acesta și de unde vine". Și eram cu părul ras și cu hainele saracinesti. Apoi am zis către tatăl meu: "Oare nu mă recunosti pe mine, tată? Eu sunt fiul tău!" Și a zis către mine tatăl: "Dar acest vas și paharul pentru ce le ai în mâinile tale și ce este în ele?" Și am zis: "Aceasta este dulceață, pentru că fiind eu în baie cu stăpânul, aproape de Ierusalim, când voiam să-i dau lui bautura aceasta, îndată m-am aflat în biserică".
         Iar tatăl meu s-a cutremurat de spaimă, și puțin a fost, că n-a scăpat din mâini Sfântul Potir, pe care îl ținea. Iar eu am lăsat jos paharul și vasul și am zis: "Nu te tulbura, părinte, ci sfârsește-ți slujba". Apoi, punând tatăl meu Potirul pe Sfântul Prestol și, ridicându-și mâinile, a dat lauda lui Dumnezeu și a preamărit pe Sfântul Gheorghe. Iar paharul pe care l-a lăsat pe marmură nu s-a stricat, nici nu s-a vărsat, asemenea și vasul celalalt. Și sfârșind tatăl meu slujba, m-a cuprins și m-a sărutat cu lacrimi și am mers acasă. Apoi, auzind de mine toate rudele și prietenii noștri, s-au adunat la noi. Și, văzându-mă, s-au bucurat și au preamărit pe Dumnezeu și pe Sfântul Gheorghe, robul Lui, care m-a izbăvit de la saracini în clipeala ochilor".
         O povestire ca aceea a fiului preotului, auzind-o voievodul și toți cei împreună cu dânsul, foarte mult au preamărit pe Dumnezeu și pe Sfântul Gheorghe. Și dându-i și tatălui său daruri mari, i-au liberat.

         Asemenea acestor minuni mai sus-zise ale Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, se află și această minune: În parțile Paflagoniei, în cetatea Amastrida era un bărbat, anume Leontie și soția lui Teofana, și amîndoi aveau mare credință si osârdie către Sfântul Marele Mucenic Gheorghe și năzuiau totdeauna la biserica lui, care era nu departe de acolo, lângă râul ce se numea Partenos. După numirea râului aceluia, biserica aceea a mucenicului se numea "Partenia". Pe acea biserică, cei doi soți au împodobit-o din averile lor cu toată bunăcuviința, din dragostea lor către Sfântul Gheorghe, pe care îl aveau peste averile lor purtător de grijă, păzitor și apărător. De aceea, în toți anii săvârșeau pomenirea mucenicului cu cinste și cu cucernicie, făcând milostenii multe și masa îndestulată săracilor, scăpătaților, străinilor, rudeniilor si prietenilor. Aceia aveau un fiu, căruia îi daduseră numele Gheorghe, pentru ca să aiba pomenirea mucenicului totdeauna în minte și pe limbă cu dragoste.
         În zilele acelea împărățea la greci, Constantin al VIII-lea, care a fost fiul împăratului Leon cel înțelept. Și au ridicat război bulgarii cu grecii, pentru că bulgarii, ungurii și cu tătarii, năvălind asupra părților grecești, le pustiau, prădându-le și a fost nevoie ca oastea grecească să se adune în cete. Iar de vreme ce Leontie era locuitor al cetații Amastridei în Paflagonia, din rânduiala ostașească, îi poruncea și lui să iasă la război. Însă Leontie acum era bătrân, iar fiul Gheorghe era în vârsta de bărbat; deci, a socotit ca în locul său să-și trimită fiul la oaste. Și luându-l pe el Leontie și Teofana, l-au dus mai întâi în biserica mai sus-zisă și, rugându-se înaintea icoanei mucenicului, au zis: "Ție, o, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, îți încredințăm pe fiul nostru cel unul-născut și iubit, pe care cu numele tău l-am numit, pe tine iubindu-te; deci, tu să-i fii povățuitor în cale și păzitor în război și să-l întorci la noi întreg și sănătos, ca rodul credinței noastre celei către tine, prin a Ta facere de bine luându-l, cu multe faceri de bine să preamărim totdeauna a ta purtare de grijă și apărare pentru noi".
         Așa rugându-se, au liberat pe fiu la ceata oștirii grecești. Iar când s-a făcut război cu vrăjmașii, mai întâi grecii au biruit pe bulgari, iar după aceea, îndreptându-se bulgarii au început a birui pe greci, căci așa a lăsat Dumnezeu pentru păcat. Și s-a făcut macel mare și a căzut puterea grecească în ascuțișul sabiei vrăjmașilor, încât abia a scăpat cineva de la acel război.
         În acea vreme Gheorghe fiul lui Leontie, fiind prins viu de un bulgar oarecare, s-a păzit cu rugăciunile sfântului de la moarte. Văzându-l bulgarul tânar și frumos la față, l-a cruțat și l-a dus la pământul lui, unde Gheorghe slujea aceluia ca un rob. Iar Leontie și Teofana, auzind de biruirea taberilor grecești și văzând ca nu s-a întors fiul lor, plângeau și se tânguiau cu nemângâiere, socotind ca este ucis la război; și căzând la icoana Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, în biserica lui strigau: "Oare într-o nădejde ca aceasta, mucenice al lui Hristos, ți-am încredințat pe fiul nostru cel iubit, ca să fie mâncare păsărilor cerului și fiarelor pământului? Oare așa ai auzit rugăciunile și suspinurile noastre? Dacă pentru noi cei ce am îmbătrânit nu ți-a fost milă, apoi cel puțin pentru tinerețile cele înflorite ale aceluia să te fi milostivit. Pentru ce ai trecut cu vederea pe a noastră ticăloșie, plăcutule al lui Dumnezeu?"
         Acestea și cele asemenea cu acestea grăindu-le, cu negrăită tânguire și strigare câtăva vreme, la toți cei ce erau acolo, i-a pornit spre lacrimi, iar mai cu seama maica plângea neîncetat cu amară tânguire. Și a fost acea biruință asupra grecilor în luna lui August; dar trecând toamna și iarna, a sosit luna aprilie și praznicul Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe. Atunci Leontie cu soția sa, deși își pierduseră orice nădejde, crezând că fiul lor a căzut de sabie la război, n-au încetat rugăciunile către sfântul mucenic și, după obicei, au pregătit, precum se cădea, masa îndestulată. Iar după săvârșirea slujbelor bisericești, au luat la sine mulți oaspeți ți săraci, care toți fiind așezați la masă și ospătându-se, de nimic nu le era vorba decât numai de Gheorghe, fiul lor, care nu se întorsese de la război.
         Deci, părinții s-au pornit a plânge, iar oaspeții îi mângâiau și mai ales pe maica care se tânguia. Iar fiul sau Gheorghe, fiind în robie, avea la stăpânul sau slujba bucătăriei și în aceiași zi, fierbând bucate, își aduse aminte de casa părinților săi și de prăznuirea lor, apoi de rudenii, de prieteni și de vecini și zicea în mintea sa: "Acum în casa părinților mei, ce fel de mese sunt? Cine sunt acei care se ostenesc? Ce fel de pomenire au pentru mine? Oare viu mă vor socoti că sunt, sau mort?" Zicând acestea se tânguia amar.
         Apoi a sosit vremea să prânzească stăpânul lui și trebuia ca singur Gheorghe să ducă mâncarea cu ulcica, înaintea stăpânului său. Deci, ștergându-se de lacrimi, a luat de la foc ulcica fierbând și o ducea. Și îndată s-a aflat în casa părinților săi, înaintea feții tuturor celor ce se ospătau. O, ce minune! S-au spăimântat toți văzând deodată pe fiul lui Leontie, anume Gheorghe, stându-le înainte și fierbându-i ulcica în mâna. Iar părinții lui credeau că văd o nalucire. Dar dacă s-au convins că este adevărat, iar nu nălucire, s-au repezit la dânsul cu bucurie și căzând pe grumajii lui, îl cuprindeau și-l sărutau, plângând de nemăsurată și nenădăjduită bucurie. Asemenea și toți cei ce erau acolo plângeau de bucurie.
         Și fiind întrebat Gheorghe, cum a rămas viu de la război, unde a fost și cum a venit la dânșii, el le-a spus toate cu amănuntul. Iar pentru a sa răpire din robie, le-a spus astfel: "În acest ceas slujeam în bucătăria stăpânului meu și aveam porunca ca să-i aduc ulcica cu mâncarea aceasta, pe care luând-o, o duceam la masa. Dar pășind eu pe câteva trepte spre foișorul în care stăpânul meu ospăta, deodată am văzut un ostaș călare pe cal, strălucind cu negrăită lumină, care m-a luat cu ulcica aceasta și nu știu cum m-a adus aici înaintea voastră.
         Auzind toți aceasta, și mai ales părinții lui, au dat mare mulțumire lui Dumnezeu și Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe. Și au gustat apoi toți din mâncarea aceea și s-a făcut alta minune; căci cu cât gustau din ulcica aceea, cu atât într-însa se înmulțea mâncarea; și era ulcica mica, cât să mănânce un om, iar cei ce mâncau erau foarte mulți și toți au mâncat din destul, lăudând pe Dumnezeu și zicând: "Iată că Sfântul Marele Mucenic Gheorghe, ne-a trimis la praznicul său hrană aleasă de la bulgari". După aceasta a dat ulcica la biserica Sfântului Marelui Mucenic, cu multe mulțumiri și jertfe. Și se păstra ulcica aceea între sfintele vase ale bisericii, în pomenirea acelei preasfinte minuni a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe.
         Acea biserică a Sfântului Gheorghe din vremea cea de demult a fost mică și învechită și acum era să cadă, nefiind cine să zidească alta nouă, sau pe cea veche să o dreagă și să o înnoiască. Însă aceasta era din lipsa locuitorilor celor de acolo și așa biserica aceea, nefiind îngrijită, s-a pustiit, și s-a întâmplat într-însa o minune ca aceasta: niște copii adunându-se acolo, se jucau; și era între dânșii un copil totdeauna biruit și ocărât de ceilalți. Dar supărându-se copilul de ocările cele multe și-a întors ochii spre biserica Sfântului Gheorghe și a zis: "Sfinte Gheorghe, ajută-mi, ca să biruiesc și îți voi aduce în biserică o plăcintă frumoasă". Și îndată copilul acela a biruit pe ceilalți copii la jocurile lor cele copilărești și încă nu odată sau de două ori, ci de multe ori a făcut aceasta, mai mult decât ceilalți.
         Deci, ducându-se la maica sa, i-a spus că a făgăduit sfântului să dăruiască o plăcintă și o cerea de la dânsa, ca să-și împlinească făgăduința sa către Sfântul Gheorghe. Iar maica iubitoare de fiu și mai ales către mucenic, a îndeplinit rugămintea copilului și i-a dat o placintă bună și caldă, iar el, ducând-o în biserică, a pus-o înaintea Altarului și, închinându-se, s-a dus. Apoi, în acea vreme, trecând pe acolo patru neguțători, au intrat în biserică, să se închine Sfântului Gheorghe și au aflat plăcinta bună, că era caldă și cu aburi bine mirositori. Și au zis în sine neguțătorii: "De aceasta nu are trebuință sfântul, s-o mâncam noi și în locul ei să punem tămîie". Iar după ce au mâncat-o, vrând să iasă din biserică, nu nimereau ușile bisericii, pentru că li se păreau că e zid și nu puteau să iasă. Deci au pus câte un ban de argint dar n-au ieșit; apoi au pus toți un galben și s-au rugat sfântului ca să-i lase să iasă și n-au putut, fiind cuprinși de orbire. Apoi toți cei patru au pus câte un galben și s-au rugat cu căldură; și astfel li s-a dat iesirea, pentru că au găsit ușile bisericii deschise și au ieșit fără să-i oprească.
         Acei galbeni și bani de argint au fost începutul adunării banilor, ca să se înnoiască biserica aceea. Pentru ca a străbătut stirea despre acea minune în toată partea aceea și mulți oameni dreptcredincioși dând de la ei mult aur și argint, au zidit o biserică nouă și mare de piatră, au înfrumusețat-o cu podoabe și au îndestulat-o cu lucrurile cele de trebuință. Și se săvârșeau în acea biserică minuni preaslăvite, întru slava lui Hristos Dumnezeu și întru lauda Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe.

         Să se scrie și această minune a Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, despre un tânar ce era mușcat de un șarpe veninos. Căci unul din monahii cei plăcuți lui Dumnezeu, anume Gheorghe, având ajutător pe Sfântul Mare Mucenic de un nume cu el, ne-a povestit cele ce urmează: Ducându-mă pe calea spre munte, având în mâini o cruce, m-a întâmpinat un monah bătrân și, luând de la mine crucea, se ducea înainte. Și mergând pușin, s-a abătut din cale pe o cărare, iar eu mergeam în urma lui. Și iată o turmă de oi, iar tânărul care era păstor zăcea jos mucat de șarpe. Era în apropiere un izvor și starețul mi-a zis: "Scoate apă și să udăm crucea". Făcând aceasta și deschizând gura tânărului, i-am turnat apă, ce era vărsată pe cruce, iar starețul i-a zis: "În numele Preasfintei Treimi, să te vindece, robul lui Dumnezeu, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe". Și, întorcându-se, tânărul a vărsat dintr-însul niște venin purtător de moarte și s-a sculat. Iar starețul i-a zis: "Spune-mi, cum te-ai jurat ieri către văduva aceea săracă, pe a carei oaie, care ți-a dat-o s-o paști, ai vândut-o cu trei arginți și tu i-ai spus că a mâncat-o lupul?" Tânarul a zis: "Adevărat, părinte, așa este; dar tu cum de ai știut?"
         Starețul a răspuns: "Sezând eu în chilia mea, a venit la mine un bărbat pe un cal alb și mi-a zis: "Sofronie, scoală-te și du-te degrabă la izvorul care este de-a dreapta ta, spre miazăzi, unde vei găsi un tânăr mușcat de șarpe. Vei întâmpina acolo pe un monah purtând o Cruce în mână, săpată în lemn și, luând Crucea aceea, să torni pe ea apă și să dai tânărului aceluia mușcat de șarpe să bea din apa aceea, zicându-i astfel: "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, te vindecă pe tine robul lui Dumnezeu, Mucenicul Gheorghe". Și să-i zici să nu se jure mai mult pe numele lui Dumnezeu, nici pe numele sfinților Lui, nici să facă cuiva strâmbătate și să dea oaia văduvei celei sărace, ca să nu-i fie ceva și mai rău"".
         După ce a auzit aceasta de la acel bătrân, tânărul a căzut la picioarele lui, zicând: "Iartă-mă, părinte, că așa este; am vândut oaia acelei femei pe trei arginti și ieri am amăgit-o, zicând că a mâncat-o lupul. Iar femeia mi-a zis: "Oare acesta este adevărul sau este minciună?" Eu i-am răspuns: "Așa este, mă jur, pe Dumnezeul Cel adevarat!" Și femeia a zis: "Tu nu mă știi ca sunt săracă? Cum voiești, așa să faci; dar va cere-o de la tine Dumnezeu și Sfântul Gheorghe; căci am făgăduit acea oaie pentru praznicul Sfântului Gheorghe, să o dau de mâncare la săraci". Deci, eu - zice tânărul - am greșit, și rog a ta iubire de Dumnezeu, părinte, roagă-te pentru mine lui Dumnezeu și Sfântului Gheorghe, ca să mi se ierte păcatul acela, căci voi da acelei femei trei berbeci de ziua Sfântului Gheorghe și în toată viața mea, pentru praznicul acestui sfânt, voi da zeciuială la săraci din turma pe care o pasc".
         Și astfel, tânărul care s-a tămăduit, cerând rugăciune și iertare de la fericitul stareț Sofronie, s-a dus la locul sau, mulțumind lui Dumnezeu și plăcutului Său, Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe".

         Dar nu se cuvine a tăcea și acea vestită minune despre uciderea balaurului, pe care a făcut-o Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, aproape de Palestina, patria sa, în parțile Sirofiniciei, lângă cetatea Viritului, peste marea cea mare a Siriei, nu departe de cetatea Lida, unde s-a îngropat trupul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe; pentru care au fost zugrăvite diferite icoane din vechime de cei vrednici de credință zugravi ai pământului Palestinei, despre acea minune ce se pomenește. La cei ce călătoresc în Palestina, este arătat locul acelei minuni, care s-a făcut astfel:
         Era lângă cetatea Viritului, spre muntele Libanului, un lac foarte mare, în care era un balaur înfricoșător și ucigător, care, ieșind din lac, pe mulți oameni îi apuca și-i pierdea, mâncându-i. Și de multe ori oamenii, înarmându-se spre uciderea lui, erau goniți și uciși, căci balaurul apropiindu-se de zidurile cetății, cu suflarea sa cea pierzătoare, umplea văzduhul de venin purtător de moarte; încât mulți se vătămau și mureau. Și era necaz și mîhnire, strigare și plângere mare neîncetată în acea cetate, în care oamenii erau necredincioși cu însuși împăratul, stăpânitorul lor, fiind toți închinători la idoli.
         Deci, într-una din zile, adunându-se oamenii acelei cetăți, au mers la împăratul lor și i-au zis: "Ce să facem, că pierim de balaurul acesta?" Iar el le-a răspuns: "Ceea ce îmi vor descoperi zeii, aceea vă voi spune". Și prin descoperirea diavolilor, care locuiau în idolii pierzători de suflete omenești, un sfat ca acesta le-a dat: "De nu vor voi să piara toți, să dea în fiecare zi la rând și cu sorți, fiecare pe copiii lor, fecior sau fată, spre mâncare acelui balaur". Și a zis împăratul: "Dacă va veni rândul până la mine, apoi și eu, deși am numai o fiică, și pe aceea o voi da". Și au primit acel sfat împărătesc, dar mai ales diavolesc, oamenii aceia, și astfel hotărând, făceau după sfatul și după rânduiala aceea. Și își dădeau toți cetățenii mari și mici pe copiii lor balaurului, în fiecare zi spre mâncare, punând pe malul acelui lac pe fiii și fiicele lor, câte unul, înfrumusetându-i cu bună podoabă, deși le era jale și plângeau foarte mult pentru ei. Iar balaurul acela ieșind, îi apuca și-i mânca.
         După ce a înconjurat rândul pe toți oamenii cetății aceleia, au mers la împărat și i-au zis: "Iată, împărate, noi toți, după sfatul și după hotărârea ta, am dat pe copiii noștri balaurului. Dar acum s-a sfârșit rândul. Deci, ce ne mai poruncești să facem?" Răspuns-a împăratul: "Voi da și eu pe singura mea fiică pe care o am, iar după aceea ce ne vor descoperi iarași zeii, eu vă voi spune". Deci, chemând împăratul pe fiica sa, i-a poruncit să se împodobească cu bunăcuviință, cu toate că îi era jale de ea și a plîns foarte mult cu toată casa sa. Însă, neputând să strice hotărârea aceea, ca și cum ar fi fost dumnezeiască, după descoperirea diavolilor, pentru jertfa lor legiuită a hotărât să o dea pe ea la balaur, ca pe o jertfă zeului iadului; iar el cu ai săi, privind din înălțimea palatului, cu ochii plini de lacrimi o petreceau. Iar fecioara, fiind pusă pe malul lacului la locul obișnuit, unde se dădea balaurului jertfă, stătea acolo tânguindu-se și asteptând să iasă balaurul din lac și să o manânce.
         Însă, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Cel ce voiește ca toți să se mântuiască și cetatea aceea voind să o izbăvească de pierzarea trupească și de cea sufletească, a sosit acolo Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ostașul Împăratului ceresc, care avea sulița în mâini. Și văzând pe acea fecioară stând pe mal și foarte mult plângând, a întrebat-o: "Pentru ce stai aici și plângi așa?" Iar ea a zis lui: "Bunule voinice, fugi degrabă de aici cu calul tău, ca să nu mori împreună cu mine!" Iar sfântul a grăit către ea: "Nu te teme, fecioară, ci spune-mi mie, ce aștepți, și de ce privește la tine poporul de departe?" Zis-a către el fecioara: "O, alesule tânăr, te văd viteaz și voinic, dar pentru ce dorești să mori împreună cu mine? Fugi degrabă de la locul acesta". Iar sfântul i-a zis: "Nu mă voi duce, pâna nu-mi vei spune adevărul. Pentru ce zăbovești aici plângând, și pe cine aștepti?" Deci, i-a spus lui fecioara toate pe rând, despre balaur și despre sine. Și a zis către ea Sfântul Gheorghe: "Nu te teme, fecioară, ca eu în numele Domnului Dumnezeului meu Cel adevărat te voi izbăvi de balaur". Iar ea a răspuns: "Bunule voinice, nu dori să pieri cu mine, ci fugi și te izbăvește de moartea cea amară! Ajută-mi mie, să mor singură aici, căci nici pe mine nu mă vei izbăvi de înghițirea balaurului, dar și tu vei pieri".
         Acestea grăindu-le fecioara către dânsul, acel balaur înfricoșat s-a arătat ieșind din lac și se apropia la obisnuita lui mâncare. Pe acesta vazându-l fecioara a strigat cu mare glas, zicând: "Fugi, omule, iată ca balaurul vine!" Iar Sfântul Gheorghe s-a însemnat cu semnul Crucii și chema pe Domnul, zicând: "În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh", și s-a repezit cu sulița asupra balaurului. Deci învârtind sulita, l-a lovit pe acela în gâtlej și, rănindu-l, l-a culcat la pământ, iar calul călca pe balaur cu picioarele. După aceea Sfântul Gheorghe a poruncit fecioarei, să lege pe balaur cu brâul și să-l ducă în cetate ca pe un câine. Iar poporul privind cu mirare la aceea și văzând pe balaur fiind dus de fecioara, a început a fugi de frică. Apoi Sfântul Gheorghe a zis către dânsii: "Nu vă temeți, ci nădăjduiți spre Domnul nostru Iisus Hristos și credeți în El, căci El m-a trimis la voi ca să vă izbăvesc de balaur!" Și a ucis Sfântul Gheorghe pe balaurul acela cu sabia în mijlocul cetății. Apoi oamenii, trăgându-i trupul afară din cetate, l-au ars cu foc.
         Atunci împăratul cetății aceleia și tot poporul au crezut în Hristos și au primit Sfântul Botez. Și erau cei botezați douăzeci și cinci de mii de bărbați, afară de femei și de copii. În acel loc, după aceea, s-a zidit o biserică mare și preafrumoasă, în numele Prea-sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu și întru cinstirea Sfântului purtătorului de biruință Marele Mucenic Gheorghe, căci, precum a izbăvit el pe fecioara aceea de balaurul cel vazut, așa păzește fără prihană Biserica lui Hristos și pe tot sufletul cel dreptcredincios, cu ajutorul său, de cel nevăzut balaur din adâncul iadului și de păcat, ca de un șarpe purtător de moarte.
         Aici s-a mai făcut și o altă minune. Căci în acea vreme când s-a sfințit biserica cea zidită în cinstea Sfântului purtătorului de biruință Gheorghe, atunci, ca semn al dumnezeiescului dar ce s-a vărsat acolo, a izvorât din altar apa vie, care tămăduia toate bolile celor ce năzuiau cu credință, spre slava lui Hristos, Care este izvorul vieții, Împăratul slavei, Dumnezeu în Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, lăudat între sfinții Săi în veci. Amin.


Biblogafie: "VIEȚILE SFIINȚILOR pe luna Aprilie" Editura Episcopiei Romanului și Hușilor - 1995


Prima pagină * Biserică Sf.M.Mc.Varvara * Biserică Sf.M.Mc.Gheorghe * Sf.M.Mc.Varvara * Sf. M. Mc. Gheorghe * Muzeu * Rugăciuni * Cele Trei Minuni* Centru Social* Contact* Învățături Ortodoxe*